Panza de paianjen i-a fascinat dintotdeauna pe oamenii de stiinta, mai ales pentru incredibila rezistenta a matasii din care este tesuta, obiect al numeroase studii. Eficienta acesteia ca instrument de capturare a prazii depinde insa si de o alta componenta, trecuta pana acum cu vederea: stratul foarte fin de “lipici”, care imbraca fiecare filament al tesaturii.
Analiza chimica a solutiei respective a pus in evidenta o concentratie relativ ridicata de compusi organici hidrosolubili (cu o structura asemanatoare celei a unor neurotransmitatori), de aminoacizi liberi, mici peptide, saruri si unele glicoproteine.
In prima faza s-a crezut ca puterea adeziva a panzei de paianjen s-ar datora fortelor higroscopice generate de solutie; studii ulterioare au demonstrat insa ca aceasta depindea de prezenta pe filamentele panzei a unor mici “noduli” de glicoproteine, a caror structura moleculara a continuat insa sa fie ignorata.
Acum, potrivit unui articol aparut intr-o revista a Societii Chimistilor Americani, un grup de cercetatori de la Universitatea Wyoming din Laramie a reusit sa identifice genele care codifica pentru doua astfel de glicoproteine, cele produse de paianjenii din specia Nephila clavipes. “Odata ce aceste gene au fost clonate si facute sa se supra-exprime in sisteme constituite de insecte sau culturi bacterice, ne vom putea gandi la productia la scara larga a acestor glicoproteine in vederea dezvoltarii si producerii de noi bio-adezivi”, a precizat Omer Choresh, seful echipei de cercetare.
Sursa: Le Scienze